Titlurile de stat, garanție când iei un credit. Regulile ar putea să se schimbe în curând pentru investitori - PROIECT

scris de Corina Varlan în categoria Stiri

31 Aug. 2026

3 minute

Ai titluri de stat? Ai putea să le folosești, pe viitor, ca garanție pentru accesarea unui împrumut. Măsura este prevăzută într-un proiect de regulament pus în dezbatere de Banca Națională a României care ar putea să schimbe modul în care investitorii își pot utiliza portofoliile de obligațiuni.

 

Proiectul are ca scop modificarea Regulamentului nr 17/2012 privind unele condiții de creditare și se referă la titlurile de stat emise de administrațiile centrale și de băncile centrale din Uniunea Europeană, cu condiția ca acestea să fie admise la tranzacționare pe o piață reglementată dintr-un stat membru. Practic, măsura ar fi relevantă mai ales pentru cei care dețin titluri de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanțelor și tranzacționate pe Bursa de Valori București.

 

Conform noului proiect de reglementare, un investitor ar putea să primească în continuare dobânda aferentă titlurilor de stat Fidelis și să le folosească în același timp ca garanție pentru un credit, în cazul în care banca îi pune la dispoziție un astfel de produs. În prezent, același investitor poate să păstreze titlurile până la scadență, să încaseze dobânda sau să le vândă pe bursă.

 

Cât despre sumele care ar putea fi obținute, proiectul BNR stabilește un plafon de cel mult 80% din valoarea de piață a titlurilor de stat. Fiecare creditor ar trebui să-și stabilească, însă, prin norme interne propriul plafon. Dacă titlurile au fost cumpărate din creditul pe care îl garantează, plafonul scade la 70%. Pentru titlurile denominate în euro sau în dolari se aplică o reducere suplimentară care nu poate fi mai mică de 10 puncte procentuale, iar pentru cele denominate în alte valute reducerea minimă este de 20 de puncte procentuale.

 

Extras proiect pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare

 

Maturitatea rămasă a titlurilor de stat ar trebui să fie, totodată, cel puțin egală cu maturitatea creditului. Banca ar urma să evalueze zilnic titlurile aduse în garanție și să raporteze trimestrial către BNR informații privind creditele acordate în baza acestor noi prevederi. 

 

Extras proiect pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare

 

Proiectul se află în consultare publică. Prevederile sale pot fi modificate înainte de adoptarea formei sale finale. 

Solicită gratuit o ofertă personalizată pentru creditul potrivit.

Serviciile unui broker de credite sunt gratuite pentru clienți conform ordonanței 52/2016