ida-hodis

Ida Hodis

Broker - 32 ani experiență

Cluj

841 clienți ajutați

Despre

Pentru mine, activitatea de broker de credite este întâi de toate o contribuție directă la realizările importante din viața și activitatea clienților mei, atât persoane fizice cât și persoane juridice. Fie că este vorba despre achiziția unei locuințe, lansarea unui proiect personal sau extinderea unei afaceri, motivația mea vine din satisfacția profesională de a vedea aceste planuri transformându-se în realitate, cu sprijinul și îndrumarea mea. Consider că rolul unui broker nu se limitează la aplicarea strictă a unor criterii de creditare. Sunt de părere că fiecare client merită privit cu deschidere și înțelegere iar empatia, seriozitatea și angajamentul real de a găsi soluția cea mai potrivită definesc modul în care aleg să lucrez, zi de zi. Ceea ce mă impulsioneaza cel mai mult este dobândirea satisfacției de reușită, a câștigării încrederii clienților, care să constituie temeiul unor relații și parteneriate pe termen lung. Consider că fiecare client merită o analiză atentă și o abordare personală- nu doar pentru a obține un credit, ci pentru a se simți înțeles și sprijinit în demersul său.Acest principiu care mă definește a fost etalonul întregii mele activități bancare de peste 31 de ani.

Limbi străine cunoscute: Engleza , Maghiara

Studii finalizate

Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Economice

Descriere profesională

Am o experiență de peste trei decenii în domeniul bancar, dintre care cea mai mare parte în poziții de conducere în cadrul unor agenții ale unor instituții financiare de referință din România. Acest parcurs mi-a oferit o perspectivă amplă și profundă asupra activității de creditare și a rolului esențial pe care îl are finanțarea în susținerea planurilor și dezvoltării clienților. De-a lungul anilor, mi-am construit expertiza în domeniul creditelor – de la cele ipotecare până la cele destinate diverselor nevoi de finanțare – acumulând o înțelegere solidă a produselor disponibile pe piață, a modului în care acestea pot fi structurate și adaptate, precum și a legislației care le reglementează. Familiaritatea cu toate etapele procesului de creditare, de la analiză și structurare până la implementare, îmi permite să ofer soluția competentă și bine ancorată în realitățile financiare actuale. Fiecare experiență profesională m-a învățat cât de importantă este rigoarea, claritatea și capacitatea de a găsi soluții, chiar și în situații complexe.

Acreditări

Acreditat ANPC
  • 5%
  • 80%
  • min 5.000 €
  • 1.000.000 €
Luni
  • 1 An
  • 30 Ani

Suma creditată:

Rata dobânzii:

4.69%

Rata lunară începând de la:

Pentru o ofertă personalizată, haide să discutăm! Serviciile unui broker de credite sunt gratuite prin lege conform OUG 52/2016
  • 1 an
  • 30 ani
RON
  • 1.000 RON
  • 1.000.000 RON
RON
  • 500 RON
  • 10.000 RON

Reduci rata lunară cu păstrând perioada rămasă a creditului.

Momentan nu poți reduce rata lunară

Sau

Reduci perioada creditului cu păstrând aceeași rată lunară.

Momentan nu poți reduce perioada creditului

Sumă creditată:

Rată lunară credit nou:

Rată dobânzii de refinanțare:

4.69%
Pentru o ofertă personalizată, haide să discutăm! Serviciile unui broker de credite sunt gratuite prin lege conform OUG 52/2016
RON
  • 0 RON
  • 30.000 RON
RON
  • 0 RON
  • 10.000 RON
  • 5%
  • 80%
Ani
  • 18 Ani
  • 70 Ani
(IRCC trim. 5.58% + marjă)
%
  • 7.58%
  • 20%
Ani
  • 1 An
  • 30 Ani
%
  • 0%
  • 40%

Estimat sumă creditabilă:


( )

Pentru o ofertă personalizată, haide să discutăm! Serviciile unui broker de credite sunt gratuite prin lege conform OUG 52/2016
Acesta este un exemplu al unui produs de creditare disponibil pe piață, cu dobândă fixă în primii 2 ani. La valoarea ratei afișate se pot adăuga costuri suplimentare, cum ar fi asigurarea de viață, sau alte costuri stabilite de creditor. Se pot aplica și alți termeni și condiții din programele de loialitate ale creditorului. Un exemplu reprezentativ calculat pentru un credit de 350.000 lei pe 300 de luni (25 de ani), 900 lei comision analiză și 0 comision administrare credit, cost evaluare 1000 ron; cost administrare cont curent 10 ron, cost cu asigurarea de viață 0,0259% (calculat lunar la soldul creditului). Dobândă fixă în primii 2 ani, începând de la 4,69%/an fixă în primii 2 ani, ulterior variabilă 7,83%/an (IRCC + 2,25%): Rata în primii 2 ani 2.084 lei, ulterior 2.715 lei; Valoare totală plătibilă: 792.537 lei; DAE = 7,86%.
Acesta reprezintă un exemplu de produs de creditare disponibil pe piață. Precizăm că stabilirea sumei maxime eligibile se realizează pe baza dobânzii variabile, determinată ca IRCC la care se adaugă marja fixă a băncii (5,58% + 2%), inclusiv în cazul produselor care prevăd o dobândă fixă în primii ani. Dobânda fixă aplicabilă în perioada inițială nu influențează metodologia de calcul utilizată pentru încadrarea maximă.

Servicii

Credite ipotecare
Credite de nevoi personale
Refinanțări credite
Carduri de credit
Credite persoane juridice
Leasing persoane juridice
Adresă birou

Str. Regele Ferdinand, Nr.5, Et.2, Cluj

Imobiliare.ro Finance este liderul pieței de brokeraj de credite, partenerul preferat al românilor pentru soluții de finanțare. Cu o rețea națională de peste 300 de experți și parteneriate cu majoritatea instituțiilor financiare, compania oferă soluții complete de finanțare pentru persoane fizice și juridice, incluzând credite ipotecare, credite de nevoi personale, leasing și asigurări.

Imobiliare.ro Finance promovează creditarea responsabilă, investește continuu în inovație digitală și analizează piața in mod transparent si obiectiv pentru a susține decizii informate. Alături de Imobiliare.ro, compania creează un ecosistem integrat care simplifică întregul parcurs imobiliar, de la căutarea proprietății până la finanțarea acesteia.

Poziția pe piață se bazează pe datele publice disponibile privind volumele de creditare intermediate de principalii jucători în 2025.

Partenerii noștri pentru creditul tău

banca-transilvania
banca-ing
banca-bcr
banca-brd
unicredit-bank
banca-nexent-bank
banca-garanti
banca-exim
banca-libra
Intesa Sanpaolo
banca-raiffeisen
banca-patria
ProCredit Bank

Contactează brokerul

+40

Solicită gratuit o ofertă personalizată pentru creditul potrivit.

Serviciile unui broker de credite sunt gratuite pentru clienți conform ordonanței 52/2016