Despre
Pentru mine, intermedierea de credite e mai mult decât o meserie. Este o oportunitate de a face o diferență în viața oamenilor, de a-i ajuta să-și îndeplinească visele și să-și îmbunătățească situația financiară. Sunt o persoană comunicativă și perseverentă și găsesc satisfacție în a-i ajuta pe clienți să ia cea mai bună decizie pentru nevoia lor, la momentul potrivit.
Limbi străine cunoscute: Engleza, Italiana
Studii finalizate
Descriere profesională
Expert în creditare, cu peste 4 ani de experientă în domeniul financiar-bancar. Am deținut funcții precum consultant vânzări la ING Bank. Din 2020 activez ca broker de credite autorizat. Până în prezent, am oferit consultanță personalizată la peste 400 de clienți.
Cursuri
Acreditări
Premii
Cea mai inedită speță
Cea mai inedită situație a mea ca broker de credite a fost primul meu client pe care l-am avut, acesta fiind de cetățenie coreeana și având o situație la limită pentru a se muta într-un imobil. Intermedierea a trebuit să fie făcuta numai în limba engleză și a trebuit să-i traduc toți termenii bancari.
Am reușit să-i găsesc o soluție de finanțare cu o ofertă foarte bună, chiar negociată la costuri mai mici după un research amplu. Am fost mulțumit că am putut să-l ajut în obținerea creditului în timpul care era limitat.
Servicii
Albert Stanescu, București
Adresă birou
Str Popa Petre, nr 35, Sector 2 Bucuresti
Adresă birou
Str Popa Petre, nr 35, Sector 2 Bucuresti
Imobiliare.ro Finance este liderul pieței de brokeraj de credite, partenerul preferat al românilor pentru soluții de finanțare. Cu o rețea națională de peste 300 de experți și parteneriate cu majoritatea instituțiilor financiare, compania oferă soluții complete de finanțare pentru persoane fizice și juridice, incluzând credite ipotecare, credite de nevoi personale, leasing și asigurări.
Imobiliare.ro Finance promovează creditarea responsabilă, investește continuu în inovație digitală și analizează piața in mod transparent si obiectiv pentru a susține decizii informate. Alături de Imobiliare.ro, compania creează un ecosistem integrat care simplifică întregul parcurs imobiliar, de la căutarea proprietății până la finanțarea acesteia.
Poziția pe piață se bazează pe datele publice disponibile privind volumele de creditare intermediate de principalii jucători în 2025.
Partenerii noștri pentru creditul tău