Eliminarea cotei reduse de TVA pentru locuințele noi și introducerea cotei standard de 21% a dus la o creștere considerabilă a prețurilor locuințelor. Românii au ajuns, astfel, să acceseze împrumuturi cu valori mai mari pentru a face achiziții imobiliare.
Valoarea medie a creditelor ipotecare intermediate, la nivel național, de brokerii rețelei Imobiliare.ro Finance în intervalul ianuarie-iulie a fost de 396.881 lei. După majorarea TVA, aceasta a crescut cu 5% ajungând la 415.238 lei.
O majorare chiar mai semnificativă, cu 7,8%, a putut fi observată și în cazul împrumuturilor intermediate în Sibiu, potrivit datelor prezentate în cadrul evenimentului Imobiliare.ro HUB Sibiu 2025, care a reunit la dezbateri și networking peste 150 de profesioniști în real estate activi pe plan local.
Valoarea medie a creditelor ipotecare intermediate în Sibiu de brokerii Imobiliare.ro Finance a crescut, astfel, de la 377.621 de lei înainte de majorarea cotei TVA la 407.107 euro după introducerea cotei standard de 21% la achiziția locuințelor noi.

De menționat este și faptul că în intervalul ianuarie-septembrie 2025 valoarea medie a împrumuturilor accesate pe plan local a crescut comparativ cu intervalul similar al anului trecut cu 12%.
Prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în Sibiu a ajuns, totodată, conform Indicelui Imobiliare.ro, la 1.908 euro/mp util, după un avans cu 11% în ultimul an.

Ambele aspecte au avut un impact inclusiv în numărul tranzacțiilor imobiliare efectuate în Sibiu. Potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în primele nouă luni ale acestui an aproape 1.680 de unități individuale au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, cu 16% mai puține decât în perioada similară a anului trecut.

