Guvernul pregătește un plafon de 500 de milioane de lei în 2026 pentru Noua Casă, program lansat încă din 2009 sub denumirea Prima Casă.
Suma este similară cu cea aferentă anului trecut, în ciuda faptului că în 2025 au fost acordate doar 246 de garanții în valoare totală de 33 milioane de lei și 9 promisiuni de garantare în valoare de 1,3 milioane lei.
"Faptul că plafonul programului Noua Casă a fost utilizat într-o proporție foarte redusă arată clar o schimbare de comportament în piață. În 2026, tot mai mulți clienți se orientează către creditele ipotecare standard, cu o dobândă fixă în primii 2-5 ani ce pornește de la 4,55%. Acestea oferă mai multă flexibilitate și, în multe cazuri, costuri mai bune pe termen lung. Noua Casă rămâne o soluție de nișă, în special pentru cei cu avans redus de 5% pentru imobilele cu valoarea maximă de 70.000 euro", a explicat Andrei Cazacu, Franchise Network Director Imobiliare.ro Finance.
Păstrarea plafonului pentru evitarea reacțiilor speculative sau de panică
“Propunem continuarea programului Noua Casă și în anul 2026, cu alocarea unui plafon de 500 de milioane de lei, astfel încât să fie evitate distorsiunile în piață și riscul apariției unor reacții speculative sau de panică, contribuind la menținerea unui echilibru funcțional între cerere și ofertă”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre care vizează implementarea programului.
Documentul publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor aduce în discuție inclusiv valoarea medie a creditelor acordate pe parcursul lui 2025 în marile orașe din țară, preluând informații dintr-o analiză Imobiliare.ro Finance pe baza intermedierilor realizate de brokerii rețelei.


Fragment extras din Nota de Fundamentare a proiectului de act normativ pentru completarea art. 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Noua Casă
"Alocarea plafonului garanțiilor care pot fi emise în cadrul programului Noua Casă în anul 2026 este o condiție sine qua non pentru asigurarea continuității acestuia, cu consecințe directe atât asupra pieței imobiliare și a sectoarelor adiacente acesteia, cât și asupra activității de creditare pe segmentul retail", se mai explică în același document.
Peste 334.000 de garanții și promisiuni de garantare acordate prin programul guvernamental
De la lansarea programului Noua Casă în anul 2009 până la finele lunii februarie 2026 au fost acordate 334.304 garanții și promisiuni de garantare, în valoare totală de 31,72 miliarde lei.
În același interval de timp, au fost plătite de Ministerul Finanțelor 1.599 de garanții în valoare totală de 125,13 milioane lei.
Din suma totală de 123,32 milioane lei, plătită până la finele trimestrului IV 2025 de către Ministerul Finanțelor în contul finanțatorilor, a fost recuperată suma de 77,86 milioane lei până la sfârșitul lui 2025, precum și o sumă de 23,9 milioane lei reprezentând un număr de aproximativ 285 repuneri în drepturile și obligațiile inițiale ale contractului de garantare.


Comentarii (0)
Fii primul care comentează la acest articol!
Lasă un comentariu
Comentariile tale vor fi publicate după aprobare.