IRCC crește ușor de la 1 octombrie. Ce se întâmplă cu ratele la credite?

scris de Andra Oprescu în categoria Stiri

30 Sept. 2026

3 minute

De la 1 octombrie 2026, indicele IRCC aplicat creditelor cu dobândă variabilă va ajunge la 5,57%, în ușoară creștere față de nivelul de 5,56% valabil în trimestrul anterior. Este prima creștere a IRCC după patru trimestre consecutive de scădere, însă diferența este de doar 0,01 puncte procentuale, astfel că impactul asupra ratelor este unul mai degrabă nesemnificativ.

Ratele lunare românilor care au împrumuturi cu dobândă variabilă urmează să crească de la 1 octombrie cu câțiva lei. La un credit ipotecar de 300.000 de lei, pe o durată de 30 de ani, cu o marjă fixă a băncii de 2%, rata ajungea până acum la aproximativ 2.109 lei. Odată cu creșterea IRCC la 5,57%, rata ajunge la 2.111 lei, potrivit calculelor Imobiliare.ro Finance. Cu alte cuvinte, în cazul acestui credit, creșterea indicelui se traduce prin aproximativ 2 lei în plus la rata lunară.

Și cei interesați de realizarea unor achiziții imobiliare cu ajutorul unor împrumuturi sunt influențați de evoluția IRCC. Sumele accesate pot fi puțin mai mici decât până acum. Spre exemplu, un român cu un venit net lunar de 8.000 lei și un credit pentru care gradul de îndatorare este de 40% poate accesa aproximativ 454.800 lei față de 455.000 lei înainte de creșterea IRCC. Diferența este de aproximativ 200 de lei pentru suma maximă care poate fi accesată.

Noul nivel al IRCC se aplică până la 31 decembrie, urmând ca de la 1 ianuarie să fie aplicat nivelul aferent trimestrului următor. 

 

Ce este IRCC și cum se calculează 

 

IRCC este indicele de referință pentru creditele consumatorilor acordate începând cu mai 2019 și este utilizat pentru stabilirea dobânzii variabile la creditele acordate persoanelor fizice. Acesta este calculat pe baza tranzacțiilor efective de pe piața interbancară și este anunțat de Banca Națională a României. Indicele este aplicat cu un decalaj față de perioada pentru care este calculat, motiv pentru care modificările nu se reflectă imediat în rate. 

În cazul creditelor cu dobândă variabilă, dobânda este formată din IRCC plus marja fixă a băncii, prevăzută în contractul de credit.

Dacă ești în căutarea unei locuințe pe care dorești să o finanțezi prin credit ipotecar, Imobiliare.ro Finance îți pune la dispoziție o serie de instrumente gratuite pentru a te ajuta să-ți conturezi un buget realist. Spre exemplu, poți să afli online, în doar câțiva pași, care este profilul tău de creditare cu ajutorul CreditCheck, instrument care analizează datele de la Biroul de Credit și de la Agenția Națională de Administrare Fiscală.  

Solicită gratuit o ofertă personalizată pentru creditul potrivit.

Serviciile unui broker de credite sunt gratuite pentru clienți conform ordonanței 52/2016